Circuite Rulote România

Stilul liber de a petrece un sejur, cât mai aproape de natură, comunități, istorie, tradiții, gastronomie etc., presupune orientarea către o vacanță cu rulota (personală sau închiriată). Chiar dacă în multe țări europene infrastructura de campare și transport, dublată de o informare detaliată pare a fi alegerea ideală, vă propun o alternativă în care scopul principal al alegerii rulotei vă oferă ceva ce în multe țări vestice nu găsești: natura sălbatică, păduri virgine, legende și tradiții unice, mistere, minuni și ciudățenii.

Puține din cele peste 12.000 de locuri deosebite din România, documentate de Guide-Romania, sunt cunoscute și mai puține marketate sau posibil a fi atinse, de către cei care doresc să ajungă la ele. Frumusețea locurilor din România poate fi descoperită, printr-un ghidaj profesionist dintr-o rulotă, efectuat de un Ghid de Rulotă Profesionist de la Guide-Romania.


Asigurăm:

  • Organizarea de excursii tematice sau la cerere în locuri unice din România;
  • Ghidajul în marș, prin intermediul unor mijloace de comunicare care sunt instalate în mașinile turiștilor, cu ajutorul cărora se vor prezenta continuu informații asupra obiectivelor care urmează să fie vizitate sau a obiectivelor din proximitatea drumului parcurs de către rulotist, despre tradițiile zonelor, despre gastronomie, despre legendă și mituri locale;
  • Ghidajul la obiectivele care sunt vizitate, conform  itinerarului sau la dorința turiștilor (astfel încât suntem foarte flexibili în a răspunde interesului turiștilor);
  • Asistență în perioada de campare sau în timpul întregii excursii;
  • Consultanță și consiliere (inclusiv telefonică) pentru excursii cu rulota în România, drumuri, campinguri, campare off camping, obiective, activități și evenimente.


Experiența de rulotiști ne permite să alegem traseele posibil a fi parcurse de turiștii care folosesc rulote tractate de o masină, fără a elimina posibilitatea de a vizualiza atracțiile României.